DOR DE EMINESCU LA 165 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI

Eminescu prez.

Luni, 19 ianuarie 2015, la sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Mihai Eminescu” Botoșani a avut loc o activitate dedicată poetului Mihai Eminescu organizată de Asociația Umanitară ,,Inimi la unison” și Liceul ,,Sf. Stelian” în parteneriat cu Biblioteca Județeană, Fundația ,,Ștefan Luchian”, Centrul ,,Europe Direct” Botoșani, Școala Gimnazială nr. 1 Vorniceni, Școala Gimnazială nr. 7 și Școala Gimnazială ,,Grigore Antipa” Botoșani.

AFIS

Aceasta a fost activitatea principală a proiectului ,,Mai am un singur dor” care s-a derulat  în cadrul ,,Zilelor Eminescu” organizate de Biblioteca Județeană în perioada 9 – 24 ianuarie 2015..  Ea s-a desfășurat sub forma unui concurs pe secțiuni, respectiv recitări, interpretare vocală(melodii pe versuri de M. Eminescu), pictură/desen , afișe/postere, abilități manuale.

Pe parcursul celor 10 zile premergătoare concursului elevii de la instituțiile de învățământ implicate  au realizat lucrări plastice, afișe, machete și figurine în tehnica origami inspirate de opera  eminesciană , au memorat poezii aparținând poetului și au învățat să interpreteze melodii pe versurile lui Mihai Eminescu.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.850899718284956.1073741887.100000948084848&type=1

,, Luceafărul “, ,,La steaua”, ,,Glossă”,  ,,Scrisoarea III”,  ,,Floare albastră”, ,,Revedere”, ,,Ce te legeni”, ,,Somnoroase păsărele”, ,,Lacul”,  ,,Sara pe deal”, ,,Mai am un singur dor”, ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!, ,,O, rămâi”,  ,,Și dacă…”, ..Cu penetul ca sideful”,  ,,La mijloc de codru”,  ,,O, mamă”, ,,Veneția “, ,,Numai poetul…”, ,,Se bate miezul nopții” , ,,Copii eram noi amândoi”, ,,Când amintirile…”, ,,Cu mâine zilele ți-adaogi”, ,,Dorința “, ,,Departe sunt de tine”, ,,Ce e amorul?”, ,,Doina”, ,,Pe lângă plopii fără soț”, ,,Urme de colind” au fost poemele ale căror versuri au fost recitate sau cântate cu emoție în limba română, engleză și spaniolă.

Toți elevii participanți au fost răsplătiți cu premii și mențiuni,  iar indrumătorii au primit diplome de apreciere și figurine(lebede și inimi) lucrate în tehnica origami de elevii Liceului ,,Sf. Stelian”.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.850926038282324.1073741888.100000948084848&type=1

Bianca Penciuc, Marinela Mihai, Magdalena Ștefan, Liliana Jijie, Carmen Tătucu, Adriana Volari, Ionela Irimia, Oana Elena Răileanu, Raluca Elena Ciobanu, Angelica Bozianu, Claudia Buduruță, Maria Roșu, Maria Ciobanu, , Dinu Daniel Ciuraru au fost cei care au valorificat potențialul elevilor , i-au motivat să se înscrie și să participe la concurs, lucru pentru care le mulțumim.

P109073 colaj 1

P109073 colaj 2

P109073 colaj3

Juriul concursului a fost format din: d-na Aglaia Corneanu, profesor de arte vizuale, președintele Fundației ,,Ștefan Luchian”,  d-na Ionela Tănase și d-nul Mihai Cornaci, bibliotecari la sala de lectură a Bibliotecii Județene .

DSCN6246

La activitate a participat și d-nul Radu Căjvăneanu, coordonatorul Centrului ,,Europe Direct” Botoșani, care a lansat un concurs sub genericul ,,Eminescu și Europa”, la care au participat elevii Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani. Drept premii au fost oferite hărți ale Uniunii Europene, reviste cu benzi desenate, vederi și publicații.

Premiile pentru secțiunile afiș/poster și desen/pictură au fost înmânate de d-na Aglaia Corneanu, iar cele pentru recitări, pentru interpretare și abilități practice de către d-nul Radu Căjvăneanu.

DSCF3112

P1110718

D-nul Mihai Cornaci a adresat în numele juriului felicitări concurenților pentru  modul în care s-au  prezentat în concurs, pentru premiile obținute, iar în nume personal a apreciat nivelul excepțional la care s-au situat Georgiana Marilena Mihai, elevă a Școlii Gimnaziale nr. 1 Vorniceni (căreia i-a dăruit Insigna ,,Eminescu” de la centenarul morții, o piesă rară executată  în 1989 de Societatea Română de Numismatică, secția Botoșani- autor artistul Ștefan Grudinschi-) și eleva  Cristiana Bozi de la Școala Gimnazială ,,Grigore Antipa” Botoșani.

Mulțumim membrilor juriului pentru dăruirea cu care s-au implicat în evaluarea lucrărilor și a momentelor artistice, pentru răbdare și înțelegere. Adresăm mulțumiri și d-nei Ana Teletin, de asemenea bibliotecar la sala de lectură, care în calitate de gazdă ne-a acordat sprijin pentru bunul mers al activității noastre.

Biblioteca Județeană ,,Mihai Eminescu” a găzduit pentru a treia oară, ca partener, în cadrul ,,Zilelor Eminescu”, activitatea organizată de Asociația Umanitară ,,Inimi la unison” și Liceul ,,Sf. Stelian”.  Mulțumim d-nei director al instituției, Cornelia Viziteu, pentru disponibilitate  și pentru sprijinul pe care an de an ni-l oferă pentru ca lucrurile să decurgă în cele mai bune condiții.

Pe tot parcursul lunii ianuarie elevii de la cele trei instituții de învățământ, beneficiarii  proiectului ,,Mai am un singur dor”, vor desfășura activități dedicate poetului Mihai Eminescu la bibliotecile școlare, în cadrul orelor de dirigenție, cu scopul aprofundării cunoștințelor referitoare la viața și opera lui Mihai Eminescu. Elevii Liceului ,,Sf. Stelian” vor reveni la sala de lectură pentru a vizita Secția de Numismatică și Filatelie, al cărei responsabil este d-l Mihai Cornaci, secție care cuprinde printre altele monede ,  piese rare medalistice, plachete, cărți vechi  cu și despre Eminescu.

Sperăm ca prin intermediul acestui proiect, desfășurat an de an în luna ianuarie,  să reușim să sădim în sufletul elevilor dragostea față de lectură în general, să le trezim interesul pentru  opera eminesciană și să-i antrenăm în activități care să le creeze oportunitatea de a-și pune în valoare potențialul artistic, priceperile, deprinderile, imaginația creatoare și  capacitatea intelectuală de care dispun.

Alina Răileanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s