CRĂCIUNUL, DARUL BUCURIEI TRĂITE LA UNISON

Crăciunul, sărbătoarea NAȘTERII DOMNULUI, este un prilej binecuvântat  pentru noi, creștinii, de a deveni mărturisitori ai BUCURIEI într-o lume în care tristețea  pune atât de ușor stăpânire pe sufletele noastre. Acesta este momentul în care putem fi mai aproape  de cei bolnavi, săraci, singuri, de cei marginalizați, chiar dacă poate nu le putem oferi prea mult din punct de vedere material. Însă un cuvânt de mângâiere, de îmbărbătare, un sfat bun, o strângere de mână, o îmbrățișare care poate valora de multe ori mai mult decât cele mai prețioase lucruri din lume, putem fiecare dintre noi să dăruim, cu condiția să vrem.

În orice moment al vieții trebuie să fim dispuși să dăruim, să bucurăm suflete, să oferim clipe frumoase care să rămână întipărite în minți și în inimi. Dacă ajungem să credem că nu mai avem nimic de dăruit, atunci înseamnă că ne-am îndepărtat de Hristos, izvorul BUCURIEI, care s-a născut pentru a ne dărui nouă BUCURIA VIEȚII .

Ar trebui să conștientizăm faptul că cel mai prețios dar pe care l-am primit deja este Însuși Mântuitorul lumii, pentru că El vine din IUBIREA  nemăsurată a lui Dumnezeu  care așteaptă să ne deschidem inimile pentru a-L primi cum se cuvine și a deveni la rândul nostru izvoare de BUCURIE  pentru semenii noștri.

BUCURIE am dorit să semănăm în sufletele tuturor participanților la spectacolul organizat pe 17 decembrie sub genericul CRĂCIUNUL, DARUL BUCURIEI, la Restaurantul RAPSODIA.

AFIS 1

Acțiunea, inițiată de Asociația INIMI LA UNISON și Liceul Tehnologic Special SF. STELIAN, în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT Botoșani, Asociația NE TREBUIE SPERANȚĂ,  Fundația ȘTEFAN LUCHIAN, Fundația CLAUDIA și Asociația de sprijin a copiilor și tinerilor cu cerințe educative speciale ÎMPREUNĂ VOM REUȘI!  a fost dedicată copiilor și tinerilor cu cerințe educative speciale. Elevi ai Liceului Tehnologic Special SF. STELIAN, ai Școlii Gimnaziale SF. MARIA și ai Școlii Gimnaziale nr. 12,  unde sunt integrați elevi cu CES, dar  și copii și tineri cu sindrom Down au reușit prin poezie, colindă, cântec și dans să aducă în sufletele celor prezenți încântare și bună dispoziție.

DSCF2553

În cuvântul de început, pr. Partenie Cristian Apostoaie, președintele Asociației ,,Inimi la unison” a spus printre altele: ,,… Această sărbătoare a Crăciunului, a Naşterii lui Hristos, este sărbătoarea ce ne aduce cel mai bine aminte de starea de normalitate pe care trebuie să o avem fiecare. Un înţelept spunea: Copiii sunt rămăşiţele Raiului cel de demult, pe care l-am pierdut. Iar voi, copiii, ne aduceţi aminte de înălţimea sfinţeniei la care trebuie să ajungem. Pentru noi sunteţi un model. Mântuitorul ne spune nouă, maturilor: „De nu veţi fi ca pruncii nu veţi putea intra în Împărăţia Tatălui Meu”. De aceea, în primul rând vouă vă mulţumesc. Pentru că existaţi, pentru că ne mobilizaţi, pentru că ne puteţi aduna în jurul vostru. Voi sunteţi liantul nu numai în familie, ci şi în marea familie din societate. Mulţumesc tuturor partenerilor, colaboratorilor, celor care au făcut posibilă această întâlnire, cu câteva zile înainte de Naşterea lui Hristos. Să nu uitaţi, toţi cei prezenţi, şi în primul rând eu: Dumnezeu este prietenul, este copilul, este cel care permanent stă lângă noi.”

DSCF2503

DSCF2505

DSCF2507

DSCF2502

DSCF2508

Spectacolul a fost precedat de vernisajul Expoziției de artă decorativă care a cuprins lucrări ale elevilor de la Liceul Tehnologic Special SF. STELIAN.  Sub îndrumarea d-nei Florentina Toniță elevii nu numai că au reușit să stăpânească tehnica picturii pe sticlă și să realizeze lucrări deosebite, ci au avut prilejul să experimenteze într-un cadru nonformal trăiri și sentimente, să manifeste aptitudini și atitudini care au dus la eliminarea neîncrederii în forțele proprii și la crearea unui cadru prielnic relaționării și sprijinului reciproc.

P1100273

Expoziția a fost prezentată chiar de coordonatorul cercului, d-na Florentina Toniță, care a venit însoțită de două invitatea speciale: Aida Șușter, artist plastic, și Mihaela Nistorică, actriță.

DSCF2546

Lucrările expuse s-au bucurat de apreciere, autorii lor fiind aplaudați și apreciați pentru munca lor.

DSCF2529

DSCN5650

Spectacolul s-a bucurat de prezența unor invitați speciali care au realizat momente emoționante ce au încălzit sufletele celor prezenți, umplându-le de freamătul IUBIRII și al BUCURIEI: Grupul coral de la Liceul Teoretic NICOLAE IORGA, condus de d-nul prof. LAURENȚIU PALADE, SILVIU MURARIU și KARINA TODIREANU, elevi ai Liceului de Artă ȘTEFAN LUCHIAN, Grupul STELUȚELE din Vorniceni, coordonat de d-na prof. MARINELA MIHAI, Grupul de voluntari al Fundației CLAUDIA din Vorniceni,coordonat de d-na prof.MARIA ZVÂNCĂ, Grupul de elevi de la Școala Gimnazială GRIGORE ANTIPA Botoșani, coordonat de d-ra prof. Oana Elena RĂILEANU, Grupul de elevi de la Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani, coordonat de d-na prof. DANIELA ORĂȘANU, Grupul de elevi de la Școala Gimnazială nr. 1 Unțeni, structura Poiana  Mânăstireni, coordonat de d-na prof. MARIA CLIM, GEORGIANA MARILENA MIHAI din Vorniceni, MĂRIOARA BORCAN de la C.I.T.O. Botoșani, ANA LHEA ARCĂLIANU și  NECTARIA RASIGA de la Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani.

DSCN5592 DSCN5596 DSCN5602 DSCN5607

DSCF2702 DSCF2708 DSCF2736 DSCF2749 DSCF2752 DSCF2775 DSCF2784 DSCF2805 DSCF2814 DSCF2816 DSCF2822 DSCF2839

Toți participanții la spectacol s-au bucurat de o atmosferă caldă, de bună dispoziție, iar copiii au primit daruri, provenite în mare parte de la enoriașii parohiei Vovidenia.

Mulțumim depotrivă tuturor celor implicați în spectacol  pentru lecția de solidaritate oferită, pentru răbdare și înțelegere.

P1100337-crop P1100341

Coordonatorilor elevilor și tinerilor cu cerințe educative speciale și cu sindrom Down care au evoluat pe scenă, Olimpia Neamțu, Ramona Stroeșteanu, Constanța Zîna Puianu, Georgiana Andrei, Alina Buțerchi, Rodica Apostol, Mirela Mindii, Alina Tătărușanu,Claudia Buduruță, Elena Asiminicesei, Oana Elena Răileanu,Tamara Balan și Dinu Daniel Ciuraru se cuvine de asemenea să le mulțumim pentru  străduința cu care i-au pregătit și i-au motivat să participe alături de semenii lor fără dizabilități.

P1100336 P1100349 P1100355 P1100369 P1100381 P1100411 P1100426

DSCF2809

În cadrul proiectului ,,Crăciunul, darul bucuriei” a fost organizat și un concurs de pictură la care au participat elevi ai școlilor gimnaziale 7, 12 și Grigore Antipa, coordonați de prof. Daniela Orășanu, Raluca Elena Ciobanu și Gabriela Lungu. Un juriu format din: d-na Aglaia Corneanu, profesor de arte vizuale, președintele Fundației ,,Ștefan Luchian”, d-na Mihaela Barbacaru, prof. psihopedagog și d-na Ionela Lungu, bibliotecar la Liceul Tehnologic Special ,,Sf. Stelian” a evaluat lucrările acordând premii, mențiuni și diplome de participare. Rezultatele concursului au fost anunțate de președintele juriului, d-na prof. Aglaia Corneanu, în încheierea spectacolului.

DSCF2859 DSCF2861 DSCF2862 DSCF2863 DSCF2865 DSCF2888 DSCF2892

Printre invitaţi s-au aflat în sală: Loredana Secrieriu, directorul Liceului Tehnologic Special „Sfântul Stelian”, Radu Căjvăneanu, coord. Centrul Europe Direct Botoşani, Silvia Griciuc, președintele Asociaţiei „Ne trebuie speranţă”, Aglaia Corneanu, președintele Fundației „Ștefan Luchian”, Maria Zvîncă, președintele Fundației „Claudia” Vorniceni, Adina Cical, președintele Asociaţiei de sprijin a copiilor și tinerilor cu cerințe educative speciale „Împreună vom reuşi”, partenerii care au pus umărul și de această dată la organizare, inspectorul școlar pentru învățământ special Cătălina Hodan, Laura Tocariu, șef secție Etnografie din cadrul Muzeului Județean Botoșani, Maria Aramă, președintele Asociației Învățătorilor, Anamaria Chelaru, actriță la Teatrul Vasilache, Marius  Oroșanu, liderul Cartel Alfa, Laura Pușcașu, directorul Scolii Gimnaziale Unțeni, la care s-au adăugat cadre didactice, părinți/instructori de educație/ asistenți maternali.

Asociația ,,Inimi la unison” acordat partenerilor certificate de apreciere, iar voluntarilor certificate de voluntar. Au primit diplome de excelență,și diplome de merit toți cei ce au contribuit la buna desfășurare a spectacolului.

DSCN5564 DSCN5571 DSCN5576 DSCN5579 DSCN5583

Din spectacolul nostru nu a lipsit nici Moș Crăciun, care i-a bucurat cu prezența și cu darurile oferite pe cei mai mici dintre copiii prezenți și pe copiii cu sindrom Down. Pentru acest lucru îi mulțumim domnului Marius Oroșanu.

DSCF2779 DSCF2782 DSCF2783 DSCF2794

Prezentatoarele spectacolului, Andrada Cical, Raluca Elena Ciobanu și Oana Elena Răleanu, sunt cele care în calitate de gazde au asigurat bunul mers al acestuia, lucru pentru care le mulțumim.


P1100435

P1100352

DSCN5599

Ne exprimăm speranța că toți cei prezenți au primit în suflet BUCURIA pe care organizatorii au dorit s-o transmită în pragul marii sărbători a Nașterii Domnului și că aceasta îi va însoți pretutindeni în zilele Crăciunului. Pentru că în acele zile vom simți mai mult ca oricând că Hristos S-a născut spre mântuirea noastră, spre înțelegerea dragostei pe care EL a propovăduit-o și a demonstrat-o față de oameni.

Să ne lăsăm sufletele să plutească pe undele line ale IUBIRII  lui Hristos pentru a simți cum întreaga fire rezonează cu mirarea și înțelegerea magilor care au descoperit minunea mai presus de înțelegerea omenească  și cu bucuria pe care păstorii au trăit-o când li s-a descoperit de către îngerul însuși că sunt martorii unei întâmplări irepetabile a istoriei, aceea a întrupării Fiului Dumnezeului Celui Viu.

Fie ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos să se sălășluiască în sufletele noastre ale tuturor, aducându-ne LUMINĂ și BUCURIE duhovnicească, LINIȘTE sufletească și ÎNȚELEPCIUNE și să ne călăuzească pe calea MÂNTUIRII.

CRĂCIUN FERICIT!

Aurel și Alina Răileanu

http://www.stiri.botosani.ro/stire/77007/%22Inimi+la+unison%22+au+adus+Darul+bucuriei+de+Cr%C4%83ciun%21+FOTO%2C+VIDEO.html

https://www.facebook.com/raileanu.alina.9/media_set?set=a.831817933526468.1073741882.100000948084848&type=3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s