Asociația NE TREBUIE SPERANȚĂ la ceas aniversar – 10 ani în lumea ONG

Asociația NE TREBUIE SPERANȚĂ a sărbătorit vineri, 19 septembrie 2014, un deceniu de activitate. Evenimentul a avut loc în sala MIHAI EMINESCU din cadrul Complexului RAPSODIA din Botoșani.

10301285_693549960730334_2091594310533831954_n

Fundația STAR OF HOPE, cea care a contribuit la inființarea și susținerea  din punct de vedere organizațional a acestei asociații formate din părinți ai unor copii cu dizabilități, în principal cu Sindrom Down, Asociația B-RIGHT MEDIA și Asociația culturală VIS DE ARTIST, în calitate de parteneri, și-au unit eforturile pentru ca acest  fericit eveniment să se desfășoare în cele mai bune condiții.

10659216_693549600730370_7933302649459123740_n

Au răspuns invitației de a participa la acest important moment aniversar reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice locale, ai unor organizații neguvernamentale, cadre didactice, părinți, copii și tineri care și de această dată s-au dovedit a fi solidari cu cei pe care pe parcursul celor 10 ani  nu au pregetat să-i sprijine și să-i ajute să se integreze în comunitate.

10422094_693546514064012_2236650373971447833_n

10606385_693548504063813_2650531195046020544_n

„De la înființare ne-am propus să aducem în atenţia opiniei publice, a mass-mediei, a autorităţilor problemele cu care se confruntă persoanele cu Sindrom Down şi familiile lor. Luptăm să depăşim mentalităţile şi să arătăm că şi aceşti copii merită sprijiniţi, deşi sunt diferiţi. Dreptul fiecărui copil/tânăr cu dizabilităţi de a se dezvolta în propria comunitate, alături de familia sa este recunoscut atât de legislaţia internă cât şi de cea internaţională. De aceea, am considerat deosebit de important să susţinem părinţii pentru a-şi dezvolta cât mai mult posibil capacităţile parentale, de a le asigura resursele, cunoştinţele şi deprinderile necesare astfel încât să lupte cât mai eficient pentru respectarea drepturilor copilului lor. Mulţumim partenerilor, sponsorilor și voluntarilor noştri”, a declarat d-na Silvia Griciuc, preşedinte al Asociaţiei „Ne Trebuie Speranţă” într-un interviu acordat publicației online Știri Botoșani (http://www.stiri.botosani.ro cu câteva zile înainte de acest eveniment.

Spectacolul pregătit special pentru această ocazie a fost susținut de copii și tineri cu nevoi speciale cu ajutorul voluntarilor, precum și de voluntari reprezentând instituții școlare și ONG-urile mai sus amintite.

Dorinela Afrăsinei și Stelian Feciuc, voluntari în cadrul Asociației B-RIGHT MEDIA, coordonați de d-na Raluca Bălășcău, și-au luat în serios rolul de prezentatori, anunțând rând pe rând protagoniștii spectacolului.

10450732_693547214063942_4382958493923821768_n

În deschidere, Ana Maria Gîbu, voluntar în cadrul Asociației culturale VIS DE ARTIST, coordonată de d-na Cătălina Constantinovici, a recitat o poezie proprie intitulată GÂNDUL UNUI COPIL CU SINDROM DOWN. Ioana Bivolariu, Roxana Bazic și Adrian Drăgoi au recitat de asemenea poezii, Georgiana Jașcanu, voluntar al Asociației culturale VIS DE ARTIST, a interpretat melodia MI-AI LUAT INIMA, Andi Crețu, Ancuța Apopei și Alina Iacob au dansat un dans țigănesc, apoi vals, Cristian Niță și Alexia Marin au executat un dans sportiv. Ana Maria Gîbu a revenit in fața spectatorilor, ea interpretând melodia VIAȚA MERGE IUBIND ÎNAINTE, iar voluntarii care au reprezentat Liceul DIMITRIE NEGREANU(coordonați de d-na Olimpia Neamțu) au prezentat o suită de dansuri populare, apoi un dans popular impreună cu copiii și tinerii cu Sindrom Down(formația DORULEȚ DOWN). Spectacolul a fost încheiat de Miruna Buză, voluntar în cadrul Asociației B-RIGHT MEDIA, care a interpretat cu deosebită sensibilitate melodia SWEET PEOPLE.

https://www.facebook.com/asociatia.netrebuiesperanta/media_set?set=a.693260504092613.1073741868.100002260107002&type=1

Festivitatea de premiere a constat în acordarea DIPLOMEI ANIVERSARE și a unei medalii fiecărui invitat. D-na Silvia Griciuc, președintele asociației, a ținut să precizeze în ce a constat parteneriatul/colaborarea/susținerea celor care au primit aceste diplome și medalii în semn de recunoștință și apreciere pentru efortul depus. Au fost momente emoționante pentru toți cei prezenți, deoarece fiecare, beneficiar sau voluntar, și-a amintit de momentele în care prin eforturi deosebite au făcut pași importanți care au contribuit la conștientizarea comunității în privința necesității acceptării și protejării persoanelor cu Sindrom Down și a celor cu dizabilități de orice natură.

Membrii asociației au acordat d-nei Silvia Griciuc DIPLOMA DE EXCELENȚĂ pentru activitatea desfășurată pe parcursul celor 10 ani ca președinte al Asociației  NE   TREBUIE  SPERANȚĂ.

10363812_693553557396641_5498726209576301077_n

Timp de 10 ani, Asociaţia NE TREBUIE SPERANȚĂ a fost puntea pe care copiii cu Sindrom Down, ieşind din izolare, au pășit în lumea pe care o merită. Pe lângă activităţile zilnice care se desfășoară la sediul asociației, copiii participă, periodic, la jocuri sportive naţionale şi internaţionale, tabere şi excursii , merg la circ, la spectacole  de teatru, fac serbări de Crăciun, merg  la concursuri de dans, precum şi la toate evenimentele organizate de Special Olympics România, unde se întâlnesc cu copii şi tineri cu sindrom Down din alte regiuni din ţară şi din străinătate.                                                                                                                                                                                 Fiecare copil beneficiază de un program de educare şi intervenţie potrivit condiţiilor sale specifice, pe termen scurt şi lung, pentru integrarea lui în comunitate şi pentru dezvoltarea sa fizică şi spirituală.

Totodată aici se oferă suportul moral de care părinții ce au adus pe lume un astfel de copil au atâta nevoie. Aici găsesc înțelegere, se informează și primesc sfaturi, și, lucru foarte important pentru ei, află că nu sunt singuri. Pentru că aici se simt ca într-o mare familie unde mai mult ca oriunde sunt îndemnați să nu renunțe la luptă. Chiar dacă prejudecățile celor din jur de multe ori îi dezarmează,  ei merg mai departe, pentru că știu că trebuie să fie puternici pentru copiii lor . Împreună , cu zâmbetul pe buze, părinți și copii, predau zilnic lumii lecția dragostei fără să aștepte nimic în schimb. Pentru că ei au mai mult decât noi capacitatea de a se dezvolta prin iubire.

Să nu-i mai privim pe acești copii ca pe un accident genetic, ci ca pe un dar providențial care ne dă prilejul de a ne descoperi acele calități umane care ne fac plăcuți în fața lui Dumnezeu. Să-i facem să se simtă unici, iubiți, apreciați, să le acordăm atenție, să-i ascultăm, să empatizăm cu ei, să ne exprimăm bucuria de a-i avea prieteni, să-i încurajăm și să-i ajutăm să ducă o viață normală.

10521961_693549907397006_4627411933104327982_n

Cu ocazia acestui fericit eveniment felicităm  pe d-na Silvia Griciuc, președintele Asociației NE TREBUIE SPERANȚĂ,  pe toți membrii acesteia,  pentru ceea ce au reușit să realizeze până în prezent și le urăm mult succes în continuare. LA MULȚI ANI!

Aurel și Alina Răileanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s