HRISTOS ÎMPĂRTĂȘIT COPIILOR LA POIANA UNȚENI



Marți, 23 aprilie 2013, de ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, la Biserica din satul Poiana – Unțeni s-a desfășurat una dintre activitățile înscrise în calendarul proiectului ,,HRISTOS ÎMPĂRTĂȘIT COPIILOR”, proiect derulat de Parohia ,,Vovidenia” în parteneriat cu: Liceul Tehnologic Special ,,Sf. Stelian”, Parohia ,,Sf. Ecate- rina” Botoșani, Parohia ,,Sf. Cuv. Parascheva” Brăești, Parohia ,,Sf. M.Mc. Gheorghe”(,,Nașterea Maicii Domnului”) Poiana Unțeni, Parohia ,,Sf. Ioan Iacob Românul” Botoșani, Parohia ,,Sf. Împărați Constantin și Elena” Frumușica Botoșani și Școala Gimnazială Storești Botoșani.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au participat copii și elevi din satul Poiana însoțiți de părinți și bunici, precum și de dna educatoare Geta Poenaru și de dna învățătoare Maria Clim. Alături de ei s-au bucurat de înălțătoarea slujbă oficiată de părintele paroh Liviu Botezatu și 18 elevi de la Liceul Tehnologic Special ,,Sf. Stelian” din Botoșani, membri ai Asociației umanitare ,,Inimi la unison” Botoșani, însoțiți la rândul lor de patru cadre didactice: Aurel și Alina Răileanu, Cătălina Hodan și Maria Ciobanu, coordonatori și membri în proiect.
În timpul Sf. Liturghii copiii și tinerii care au dorit sa se impartașească au primit Sfinta Împărtășanie. Separat, apoi împreună, ei s-au rugat și au cântat căntece religioase.
Lecția de cateheză susținută de părintele paroh a fost o succintă și accesibilă prezentare a vieții Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care constituie un model de viețuire creștină, de curaj, de credință și de dragoste față de Dumnezeu.
Oaspeții au pregătit și au susținut un frumos program de cântece și poezii religioase care a început la biserică și s-a finalizat la școală, acolo unde am fost invitați de către copii și de către inimoasele dăscălițe și unde am avut ocazia s-o cunoaștem și pe dna director al școlii coordonatoare din Unțeni, Laura Pușcașu.
 Ospitalierele gazde ne-au invitat apoi să gustăm din bucatele alese pregătite cu dragoste pentru toți cei prezenți.
Activitatea, încheiată cu cea de-a doua parte a programului închinat apropiatei sărbători a Invierii Domnului, a constituit un minunat prilej pentru copiii și tinerii din grupul țintă să socializeze, să se cunoască reciproc, să lege prietenii, dar mai ales să se împărtășescă de iubirea lui Hristos, cel care prin Patima și Învierea Sa a a biruit moartea, dăruindu-ne viața veșnică.

Alina Răileanu,
profesor la LIceul Tehnologic Special ,,Sf. Stelian” Botoșani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s