HRISTOS ÎMPĂRTĂȘIT COPIILOR LA POIANA UNȚENI



Marți, 23 aprilie 2013, de ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, la Biserica din satul Poiana – Unțeni s-a desfășurat una dintre activitățile înscrise în calendarul proiectului ,,HRISTOS ÎMPĂRTĂȘIT COPIILOR”, proiect derulat de Parohia ,,Vovidenia” în parteneriat cu: Liceul Tehnologic Special ,,Sf. Stelian”, Parohia ,,Sf. Ecate- rina” Botoșani, Parohia ,,Sf. Cuv. Parascheva” Brăești, Parohia ,,Sf. M.Mc. Gheorghe”(,,Nașterea Maicii Domnului”) Poiana Unțeni, Parohia ,,Sf. Ioan Iacob Românul” Botoșani, Parohia ,,Sf. Împărați Constantin și Elena” Frumușica Botoșani și Școala Gimnazială Storești Botoșani.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au participat copii și elevi din satul Poiana însoțiți de părinți și bunici, precum și de dna educatoare Geta Poenaru și de dna învățătoare Maria Clim. Alături de ei s-au bucurat de înălțătoarea slujbă oficiată de părintele paroh Liviu Botezatu și 18 elevi de la Liceul Tehnologic Special ,,Sf. Stelian” din Botoșani, membri ai Asociației umanitare ,,Inimi la unison” Botoșani, însoțiți la rândul lor de patru cadre didactice: Aurel și Alina Răileanu, Cătălina Hodan și Maria Ciobanu, coordonatori și membri în proiect.
În timpul Sf. Liturghii copiii și tinerii care au dorit sa se impartașească au primit Sfinta Împărtășanie. Separat, apoi împreună, ei s-au rugat și au cântat căntece religioase.
Lecția de cateheză susținută de părintele paroh a fost o succintă și accesibilă prezentare a vieții Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care constituie un model de viețuire creștină, de curaj, de credință și de dragoste față de Dumnezeu.
Oaspeții au pregătit și au susținut un frumos program de cântece și poezii religioase care a început la biserică și s-a finalizat la școală, acolo unde am fost invitați de către copii și de către inimoasele dăscălițe și unde am avut ocazia s-o cunoaștem și pe dna director al școlii coordonatoare din Unțeni, Laura Pușcașu.
 Ospitalierele gazde ne-au invitat apoi să gustăm din bucatele alese pregătite cu dragoste pentru toți cei prezenți.
Activitatea, încheiată cu cea de-a doua parte a programului închinat apropiatei sărbători a Invierii Domnului, a constituit un minunat prilej pentru copiii și tinerii din grupul țintă să socializeze, să se cunoască reciproc, să lege prietenii, dar mai ales să se împărtășescă de iubirea lui Hristos, cel care prin Patima și Învierea Sa a a biruit moartea, dăruindu-ne viața veșnică.

Alina Răileanu,
profesor la LIceul Tehnologic Special ,,Sf. Stelian” Botoșani

TRUP ȘI SUFLET ÎN ARMONIE

Vineri, 5 aprilie 2013, 15 elevi ai Liceului Tehnologic  ,,Sf. Stelian” Botosani, care sunt și membri ai Asociației Umanitare INIMI LA UNISON, insotiti de câțiva profesori și enoriași ai Bisericii Vovidenia  din Botoșani și de dl. Radu Căjvăneanu, coordonatorul  Centrului  Europe Direct Botoșani, au participat la o activitate caritabilă organizată la Centrul de Asistență și Îngrijire Leorda.

Activitatea a constat în oferirea de pachete conținând în principal obiecte  de folosință personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, fructe, dulciuri, provenind în cea mai mare parte de la enoriașii parohiei Vovidenia, care au răspuns apelului parintelui Partenie Apostoaie de a face o bucurie celor 70 de persoane  vârstnice asistate.   Din partea Centrului Europe Direct Botoșani au fost distribuite publicații.

Tinerii, care au fost mesagerii parohiei mai sus amintite, au dialogat cu batrânii, le-au cântat, au încercat să-i binedispună, iar aceștia,, la rândul lor, și-au spus păsurile, au depănat amintiri, au multumit pentru darurile primite, dar mai ales pentru răbdarea de a-i asculta și pentru înțelegerea pe care au manifestat-o față de ei.

În curtea centrului tinerii au răsădit în ghivece flori proaspete pe care le-au oferit , câte una în cameră, tot asistaților. Una dintre flori a poposit și în mâinile domnului Costache Nechita, șeful centrului, un iubitor al florilor, după cum au aflat oaspeții, ca semn de mulțumire  pentru modul în care s-a comportat ca gazdă.

În frumoasa biserică Sf. Spiridon construită în incinta Centrului de Îngrijire de la Leorda au răsunat apoi minunatele cântări religioase Doamne, binecuvintează, Pentru Tine, Doamne, Tie Maică-Ți cer, Salcia, Simone, Se-aude clopotul bătând, Să se îndrepteze , pe care tinerii le-au interpretat cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile pe care cu milostivire le revarsă asupra lor și pentru prilejul pe care l-au avut, tot cu voia Lui, de a aduce un zâmbet și o rază de speranță pe chipul și în sufletul acestor semeni ai nostri.

Părintele paroh, Mihai Popa, a adresat felicitări elevilor pentru modul în care au ales să aducă laudă lui Dumnezeu și le-a dat binecuvântarea ca, oricând vor veni la Centrul Leorda, să cânte în această biserică.

Acțiunea s-a derulat în cadrul programului Să știi mai multe, să fii mai bun sub genericul Trup și suflet în armonie , ea făcând parte și din calendarul activităților proiectului HRISTOS ÎMPĂRTĂȘIT COPIILOR pe care Biserica Vovidenia  îl derulează în parteneriat cu Liceul Tehnologic Sf. Stelian și cu alte parohii din județ.

Prof. Alina Răileanu

PREMII DE POPULARITATE – PARTICIPARE INDIRECTA

Marti, 2 aprilie, respectiv joi, 4 aprilie 2013, un grup de elevi de la Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian din Botoșani a acordat premiile de popularitate la interpretare vocală/instrumentală , dans și teatru pentru participare indirectă la Secțiunea 2 – Spectacol din cadrul Festivalului egalitații șanselor pentru copii și tineret INIMI LA UNISON.

Astfel, marți, 2 aprilie, printre activitățile desfășurate în cadrul programului Să știi mai multe, să fii mai bun sub genericul Fascinația muzicii s-a aflat și vizionarea si evaluarea momentelor artistice inregistrate pe DVD in vederea acordării PREMIULUI DE POPULARITATE la interpretare vocală/instrumentală și dans. După prima vizionare, care a avut loc pe 20 martie 2013, elevii au hotărât ca în etapa finală să participe: Formația de dans popular Răzeșii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Ștefan cel Mare, jud. Neamț, Formația de dans popular de la Grupul Școlar Gheorghe Atanasiu din Timișoara, jud. Timiș, Trupa de dans Select Dance JR de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Tg. Neamț, jud. Neamț, Trupa de dans Amiciție de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Baia Mare, jud. Maramureș, Ansamblul folcloric Vișeul de la Școala Gimnazială Specială Vișeu de Sus, jud. Maramureș- dans popular, , Ansamblul folcloric Vișeul de la Școala Gimnazială Specială Vișeu de Sus, jud. Maramureș, interpretare vocală – grup folcloric, Grupul folk Nordica Junior de la Școal Gimnazială nr. 7 și Școala Gimnazială Specială de la Vișeu de Sus, jud. Maramureș, Trupa de teatru, muzică și dans Allegria de la Școala Gimnazială Specială Vișeu de Sus, jud. Maramureș – dans modern , Raluca Simon, de la Școală Gimnazială Specială Vișeu de Sus, jud. Maramureș-interpretare vocală, Formatia de muzică instrumentală JAIL PROJECT de la Penitenciarul Botoșani, Solistul vocal de la Penitenciarul Botoșani, Solistul instrumentist-chitara- de la Penitenciarul Botoșani.
După vizionarea momentelor, elevii au decis să acorde cele două premii de popularitate elevei Raluca Simon și Trupei de dans SELECT DANCE JR.
Joi, 4 aprilie, in cadrul activităților desfășurate sub genericul Cea de-a șaptea artă, s-a acordat Premiul de popularitate pentru Teatru, scenetă, moment literar-artistic, monolog. După vizionarea din 21 martie 2013, elevii au hotărât ca în finală să ajungă: Trupa de teatru Răzeșii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Ștefan cel Mare, jud. Neamț, Trupa de teatru, muzică și dans Allegria de la Școala Gimnazială Specială Vișeu de Sus, jud. Maramureș și Grupul de elevi de la Penitenciarul Botoșani- cu moment literar – artistic.
Elevii au acordat Premiul de popularitate Grupului de elevi de la Penitenciarul Botoșani coordonat de prof. Aurica Rusu.

Vă dorim numai bine. Până pe 25 aprilie sperăm să primiți și diplomele.

Cu aleasă considerație, Aurel și Alina Răileanu