Festivalul INIMI LA UNISON – la final

AFIS FESTIVAL 16 MARTIE 2013Sâmbătă, 16 martie 2013, la sala Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani a avut loc spectacolul-concurs „Suflet de artist”, organizat în cadrul Festivalului egalității șanselor pentru copii și tineret INIMI LA UNISON-ediția I de Asociația Umanitară Inimi la unison și Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian din Botoșani, cu sprijinul deosebit al Centrului Europe Direct Botoșani și al Asociației IHTIS, care se numără printre partenerii de suflet ai organizatorilor.

Părintele Partenie Cristian Apostoaie, președintele Asociației Umanitare INIMI LA UNISON  a arătat în cuvântul de deschidere că festivalul pornește de la premisa că toți suntem egali înaintea lui Dumnezeu pentru că în inima fiecaruia dintre  noi locuiește Hristos. Iar noi, ca împlinitori ai legii lui Dumnezeu, trebuie să manifestăm înțelegere, toleranță și dragoste față de semeni, mai ales față de copiii și tinerii cu dizabilități.

Dnul viceprimar Viorel Iliuță, prezent la festival, a apreciat că ideea organizării acestuia ,,este originală și binevenită într-o societate care nu prea manjfestă înțelegere față de persoanele cu nevoi speciale, care de multe ori ne pot da câte o lecție de viață și de bunătate”. […] ,,Atitudinea noastră deschisă și tolerantă față de nevoile și față de grija pe care trebuie s-o acordăm acestor copii minunați este fundamentul integrării acestora în societatea noastră și parcurgerea unui drum normal în viitor”, a adăugat  dl viceprimar, arătându-se încrezător în reușita și impactul acestui festival care vor determina organizarea unor ediții viitoare.

Juriul festivalului a avut următoarea componență:

Dna Adriana Jurma, profesor de arte vizuale, dna Adina Cical, profesor, președintele Asociației de sprijin a copiilor și tinerilor cu cerințe educative speciale, dna Laura Tocariu, profesor, șef secție etnografie, dra Ana Maria Chelaru, actor păpușar la Teatrul pentru Copii și Tineret Vasilache din Botoșani, dnul Iulian Moldovanu, bibliotecar metodist, custodele fondului documentar Eminescu și d-nul Laurențiu Palade, compozitor, profesor de muzică la Liceul Teoretic Nicolae Iorga din Botoșani, președintele juriului.

Misiunea juriului a fost dificilă, deoarece mulți dintre participanți au dovedit calități vocal- interpretative și actoricești  de excepție și de asemenea s-au situat la un înalt nivel tehnic si artistic in cadrul sectiunii de dans . Acest lucru i-a determinat pe membrii juriului să acorde mai multe premii la fiecare dintre cele trei secțiuni ale concursului.

În deschiderea spectacolului, invitatul special, Răzvan Politic, elev al Liceului Teoretic Nicolae Iorga a interpretat IMNUL FESTIVALULUI INIMI LA UNISON , ale cărui versuri aparțin d-rei Mihaela Mihăescu, președinta Asociației IHTIS, iar melodia compozitorului Laurențiu Palade, profesor de muzică la Liceul Teoretic.  Apoi Corul Liceului Teoretic Nicolae Iorga aflat sub bagheta dirijorală a d-lui profesor Laurențiu Palade a susținut un moment muzical deosebit  care a fost răsplătit cu îndelungi aplauze din partea publicului.

Timp de aproape patru ore scena teatrului a fost martora unui tumult de talent, dăruire, bucurie, încântare, puritate și gingășie izvorâte din mintea și sufletul unor semeni care au demonstrat o dată în plus că-și merită un loc de cinste printre noi.

Elevi ai școlilor speciale, elevi integrați, copii și tineri cu dizabilități locomotorii și senzoriale din județele Neamț, Iași, Suceava și Botoșani au oferit un spectacol emoținant, de înaltă ținută artistică ce a încălzit inimile spectatorilor și a smuls ropote binemeritate de aplauze.

,,Verdictul” juriului nu s-a lăsat mult așteptat, fiecare participant văzându-și incununat efortul cu unul sau chiar două premii.

Premiile acordate au fost următoarele:

Secțiunea Interpretare vocală/instrumentală
PREMIUL I:
• Ana Maria Colac de la Școala Gimnazială Sf. Nicolae din Botoșani- muzică ușoară
• Andrei Țilia de la Liceul pentru deficienți de vedere MOLDOVA din Tg. Frumos, jud. Iași- muzică ușoară
• Raluca Bilauca de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Suceava- muzică populară
• Claudia Țilia de la Liceul pentru deficienți de vedere MOLDOVA din Tg. Frumos, jud. Iași- muzică ușoară
• Walter Marian Dafin de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Gura Humorului, jud. Suceava, care a obținut două premii I, la interpretare vocală- muzică populară și muzică folk
• Roxana Poiană de la Școala Populară de Artă Titel Popovici din Iași – muzică populară
• Daniela Anchidin de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Gura Humorului, jud. Suceava- muzică populară
• Andrei Krupocz Marian Dafin de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Gura Humorului, jud. Suceava, care a obținut două premii I, la interpretare vocală muzică- populară și muzică folk
• Grupul folcloric Florile Bucovinei de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Gura Humorului, jud. Suceava-muzică populară
• C.S.C. Rock – de la Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc- muzică clasică reinterpretată în stil rock

PREMIUL al II lea
• Ansamblul folcloric Dor bucovinean de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Suceava- muzică populară

PREMIUL al III lea
• Grupul vocal Armonia de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Tg. Neamț, jud. Neamț-muzică ușoară

Secțiunea Dans – popular tradițional,etno, modern, latino, tematic

PREMIUL I:
• Ansamblul folcloric Dor bucovinean de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Suceava
• Grupul folcloric Ciuleandra de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Gura Humorului, jud. Suceava
• Steluțele Humorului de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Gura Humorului, jud. Suceava-dans latino – Samba

PREMIUL al II lea
• Formația de dansuri populare Speranța de la Liceul D. Negreanu și Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian Botoșani
• Doruleț Down de la Liceul D. Negreanu și copii și tineri cu sindrom Down din Botoșani
• Grupul folcloric Florile Bucovinei de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Gura Humorului, jud. Suceava
• Steluțele Humorului de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la Gura Humorului, jud. Suceava-dans latino – etno.

PREMIUL al III lea
• Formația de dansuri populare Șoimii Câmpulungului de la Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc
• Formația de dansuri populare Busuiocul de la Școala Gimnazială Conțești- Pașcani și de la Liceul Tehnologic din Valea Seacă, jud. Iași

Secțiunea Teatru scurt, scenetă,teatru de păpuși, moment literar-artistic, recitări, monolog
PREMIUL I
• Trupa de teatru Gaița de la Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc- teatru scurt

PREMIUL al II lea
• Piti Stars de la Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian Botoșani- scenetă
• Prietenii lui Pinocchio de la Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian Botoșani – teatru de păpuși
• Micii actori de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Suceava – scenetă
• Milo Art de la Școala Gimnazială Grigore Antipa din Botoșani- teatru scurt
• Paula Georgiana Bunduc de la Școala Gimnazială Mihail Sadoveanu Dumbrăvița – Ibănești Botoșani – recitări

PREMIUL al III lea
• Grupul de copii Florile de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Suceava – moment literar artistic
• Grupul de copii Flori de primăvară de la Liceul Tehnologic Special Sf. Stelian Botoșani –moment literar-artistic
• Florin Ionuț Artenie de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Suceava- recitări

ASOCIAȚIA IHTIS A ACORDAT UN PREMIU PENTRU CEL MAI TÂNĂR CONCURENT PARTICIPANT LA ACEST FESTIVAL – PAULA GEORGIANA BUNDUC

AU FOST ACORDATE ȘI TREI PREMII DE POPULARITATE, CÂTE UNUL PENTRU FIECARE SECȚIUNE

LA SECȚIUNEA INTERPRETARE : ROXANA POIANĂ
LA SECȚIUNEA DANS: CIULEANDRA
LA SECȚIUNEA TEATRU: GAIȚA

CÂȘTIGĂTOAREA TROFEULUI FESTIVALULUI INIMI LA UNISON-ediția I 2013 ESTE: ROXANA POIANĂ

Organizatorii festivalului multumesc tuturor partenerilor- autorități publice- instituții O.N.G.-uri, mass media-, sponsorilor, donatorilor, ostenitorilor, celor care au fost prezenți în sala teatrului ca susținători și celor care din binecuvântate pricini nu au putut fi alături de noi pentru eforturile pe care le-au  făcut astfel încât acest eveniment să se bucure de apreciere din partea publicului, a mass-mediei locale, a participanților.

Alese gânduri și cuvinte de mulțumire adresăm tuturor participanților la prima ediție a acestui festival, elevi și tineri împreună cu minunații lor dascăli care au creat momente artistice care au trezit emotii copleșitoare și care au demonstrat că toleranța și dragostea față de semeni pot face ca inimile oamenilor să bată la unison.

Prof Aurel și Alina Raileanu

Un gând despre „Festivalul INIMI LA UNISON – la final

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s